Dialoguri din …dulap

„Doi şi cu doi fac patru. Întotdeauna. Când mă reduci la o simpla operaţiune  matematica, n-o să dau niciodata un alt rezultat” comentă domnul H. , tolanit în fotoliul de lângă fereastră. „Matematica are şi operaţiuni cu necunoscute” sublinie ea, jumătate adâncita în dulap. „Problemele cu necunoscute se rezolva după reguli pe care aplicându-le ecuaţiilor iţi vor da un rezultat clar, demonstrabil” spuse domnul H. afişând acel zâmbet superior care o scotea din sărite. Cu gesturi aproape teatrale, femeia scoase bluza ce o căuta de mai bine de zece minute şi uitându-se spre domnul H. trânti cuvintele de verdict: „Dragul meu, ştiu că îţi place să te amăgeşti dar nu eşti mai mult decât o banală problemă de aritmetică. Sau hai, fie, sunt generoasă, o problemă de geometrie pentru rezolvarea cărei sunt necesare operaţiuni de aritmetică„. Domnul H. îşi opri piciorul din legănat. ” Îţi dai seama, prin urmare că nu am cum să te surprind cu nimic, nu? Dacă mă zămisleai din lut ieşeam ori un ciob spart de o mână obosită ori o capodoperă sau doar un produs de serie, mediocru. Existau cel puţin două-trei posibilităţi a căror rezultat nu se dezvăluia decât în momentul desăvârşirii creaţiei. Ştiu precis că şi din matematică poţi să faci o întreagă filosofie şi că poţi să consideri rezolvarea unor probleme un act de creaţie. Rezultatul însă nu poate fi decât unul, desăvârşit, implacabil, irevocabil. Doar unul.” zise domnul H. cu un glas neutru. Doar privirea îi trăda iritarea. Conştient că femeia ce îi invadase dulapul, baia şi viaţa nu era rău intenţionată, domnul H. îşi reţinu impulsul de a o răni. Nu avea rost.  Înţelegea nevoia ei de a obţine rezultate clare, concise, de a deţine doar un singur adevăr, al ei. Dar înţelegând-o, nu îşi putu reţine sentimentul de revoltă împotriva limitării. Zâmbi. În fond, el avea întotdeauna unde evada.